Cât de mult au scăzut prețurile pentru un hard disk? Pe măsură ce tehnologiile evoluează,
costurile de producție scad iar cele de comercializare devin mult mai
accesibile pentru consumatorul final. Prețurile pentru unitățile de stocare nu
fac excepție, cel mai bun exemplu pe care îl putem menționa este cel al unui
hard disk.
La fel ca toate tehnologiile ce au pornit la
mijlocul secolului trecut, hard disk-ul n-a fost o componentă tocmai portabilă.
Unul dintre primele modele, IBM 350, era alcătuit
din 24 de plăci a câte 60 de centimetri fiecare. Toate acestea însumau doar
3.75 MB. Costul? $3200, ceea ce poate părea rezonabil pentru centre de
cercetare sau universități, însă acesta era prețul lunar pe care IBM îl cerea pentru un singur hard disk.
De atunci, costul per megabyte sau cel per
gigabyte a scăzut de la an la an. De exemplu, în 1981, cu aproximativ $3600 te
puteai bucura de un imens spațiu de 26 MB, ceea ce cobora costul per GB la
„numai” $138.000.
Un punct important în istoria costului unui
hard disk îl reprezintă anul 1995, când costul per GB a scăzut pentru prima
dată sub $1000. Astfel, în numai 14 ani, unitățile de stocare au devenit de 138
de ori mai ieftine.
Din 1995, costurile pentru un GB au cunoscut
o scădere și mai drastică, în numai 5 ani ajungându-se la $14.3 per GB. La 20
de ani de când un GB costa $138.000, prețul pentru aceeași cantitate ajunsese
la $6.85.
Pe măsură ce hard disk-urile au devenit tot
mai încăpătoare, costul per GB a devenit atât de mic, încât companiile au
început să măsoare echivalentul în TB. La începutul acestui deceniu, costul per
GB era de numai 7 cenți americani. Astfel, pentru a cumpăra un hard disk de 1
TB trebuia să scoți din buzunar doar $76.68.
Cele mai noi date indică faptul că un GB de
stocare pe un hard disk clasic ne costă acum doar 3 cenți. De 4.6 milioane de
ori mai puțin decât în 1981.
